Unul din genialele mele ficuri...Primul capitol aicisa...Check it out often for more.
Capitolul I
-Sonia! Sonia! Ce-i cu tine? La ce te gândeşti? m-a întrebat Andreas trezindu-mă din gândurile exuberante care mă chinuiau de câteva zile.
-Hm?...ăăă...la nimic, am minţit eu.
N-aveam chef să-l înnebunesc pe prietenul meu cel mai bun cu problemele mele cu exul.
-Nu mă păcăleşti. Te cunosc, Sonia. Ia spune-mi, ce te frământă?
-Nu...Nu contează.
-Haide, spune-mi, te rog.
-Um...E vorba de Albert.
-Mă gândeam eu. Ce s-a mai întamplat de data asta?
-Ştii că Albert are o iubită, Marina.
-Da, ştiu, a raspuns el, cu o curiozitate enervantă pe chip.
-Ei bine, eu am încercat să-l fac gelos spunându-i că şi eu am prieten, mult mai draguţ decat el...
-Deşi tu eşti single, m-a întrerupt el.
-Exact. Şi partea cea mai rea este că ne-a invitat la un suc, pe mine şi pe aşa-zisul meu iubit, să mergem împreuna cu el şi Marina la o întâlnire în patru. N-am vrut să-i spun cine e şi a devenit bănuitor, aşa că, atunci când am vrut să refuz, el mi-a zis - ca să mă streseze şi mai tare - că, dacă nu venim, înseamnă că am minţit şi că defapt nu am prieten. Ce să mă fac?! Dacă îşi dă seama că am minţit şi o să spună tuturor! Iar reputaţia mea - care oricum nu e prea bună - va fi complet ruinată. E o situaţie complet lipsită de speranţă.
-Nu mai fii aşa pesimistă.
-Dar cum să fiu? Să sper că până mâine o să apară un prinţ brunet cu ochii verzi, călare pe un cal negru care să mă scoată din belea?
Acesta e un vis pe care îl am destul de des...Îmi plac băieţii bruneţi, mai ales cei cu ochii verzi, şi nu suport caii albi.
-Hm. De ce pe cal negru?
-Ştii că urăsc caii albi. Dar, dacă tot schimbi subiectul, mai bine nu mai vorbim despre asta niciodată. Oricum presimt că o să fie un subiect de discuţie foarte popular în şcoala noastră de mâine după-amiază. Şi nimeni nu va mai vorbi cu mine vreodată...
-Aş putea să te ajut eu, a spus el după un moment de gândire.
-Cum? Ai tu cumva un avion particular care să mă ducă în Fiji şi să mă exileze acolo?
-Nu tocmai, dar m-aş putea da drept iubitul tău.
-Nu te pot lăsa să faci asta. În primul rând, m-aş simţi aiurea, şi în al doilea rând asta ar fi o bătaie prea mare de cap pentru tine, nu vreau să te încurc cu tâmpeniile pe care le fac, să nu-ţi stric şi ţie viaţa.
-Ştii ceva? Nu-mi pasă dacă eşti sau nu de acord. Eşti cea mai bună prietenă a mea şi atâta vreme cât pot, te voi ajuta, orice ar fi.
-Andreas...
-E hotărât. Mâine vin cu tine, Albert şi Marina şi mă prefac că sunt iubitul tău, a zis Andreas făcându-mi cu ochiul şi zâmbind.
-N-am nici o şansă să te fac să te răzgândeşti, aşa-i?
-Nici măcar o jumătate de şansă.
Am mentionat cumva că Andreas e brunet cu ochii verzi?...
Capitolul II
Ziua următoare am mers împreună la terasa la care aveam întâlnire cu Albert şi Marina. Spre oroarea mea, Andreas a insistat să ne ţinem de mână. Eram sigură că Albert o să-şi dea seama, la cât de prost îmi jucam rolul. Dar pe drum Andreas m-a ameninţat ca îl provoacă pe Albert să o sărute pe gură pe Marina în faţa mea...Da, şi ce dacă îmi mai place de exul meu? El mi-a dat papucii dintr-o dată, când eu eram in al nouălea cer! (Concluzie: Băieţii sunt idioţi.) Aşa că am acceptat să îl ţin de mână. Şi a fost imposibil de greu să mă prefac că cel mai bun prieten al meu e iubitul meu.
Eu nu îi spusesem lui Albert cine este iubitul meu, însă i-am pus şi pe el, şi pe Marina să nu spună nimănui nimic despre identitatea lui.
Desigur, au fost foarte uimiţi să afle că Andreas este "partenerul meu misterios". Ne-am aşezat toţi patru la o masă şi Albert a comandat un suc de struguri pentru Marina, două sucuri de portocale pentru mine şi Andreas - şi asta e înca una din multitudinea noastră de preferinţe comune - şi un suc de mango pentru el.
-Aşa deci...N-aş fi bănuit, a spus Albert sugând prin paiul de un portocaliu pal băutura exagerat de dulce pe care eu nu o suport. Va pricepeţi să vă prefaceţi că sunteţi doar prieteni.
-Nu cred că noi am putea face asta, a adaugat Marina luând-ul de mână pe Albert.
Eu fierbeam de ciudă, iar Andreas a simţit asta şi şi-a pus mâna pe coapsa mea. Proastă mişcare. Unii băieţi sunt aşa de stangaci când vor să facă o fată să fie mai veselă că nu ştiu nici măcar că acţiunile pe care le fac înrăutăţesc situaţia. I-am dat peste mână şi i-am aruncat o privire furioasă. Din fericire, Albert şi Marina erau prea ocupaţi să se holbeze unul la celălalt - adică Albert se uita în decolteul Marinei fără nici un pic de jenă, iar ea îi zâmbea - ca să observe.
După părerea mea - şi nu mă refer de părerea de fostă a lui Albert, ci de părerea cuiva care îi cunoaşte pe amândoi - el şi Marina nu se potrivesc deloc. Ea e timidă, cam prostuţă şi foarte credulă în timp ce Albert este un...hmm...bădăran cu prea mult tupeu, dar care are totuşi un farmec aparte care le face pe majoritatea fetelor să-i cadă la picioare.
-Andreas, am auzit că locuieşti acasă la Sonia. E adevarat?
-Uneori. Mama are treabă în străinătate, iar tata pleacă la servici înainte să mă trezesc eu şi vine noaptea târziu. Suntem prieteni de famile de la grădiniţă, aşa că mama Soniei mă lasă să stau acolo, i-a răspuns Andreas.
-Norocoşilor! Puteţi sta toată ziua împreună! a zis Marina.
-Mda...am spus şi eu cam neconvingătoare.
-Dar de ce ascundeţi faptul că sunteţi un cuplu? Că presupun că nici părinţii voştri nu ştiu, a ghicit Albert.
-Pentru că nu vrem să ascultăm comentarii tâmpite despre porumbei îndrăgostiţi. Voi v-aţi obişnuit, dar eu sunt sigură că o să reacţionez urât, am zis.
-Ai dreptate, chestia asta poate fi uneori exasperantă, a spus Marina.
-Doar uneori? a replicat Albert, care avea pumnii încleştaţi amintindu-şi de comentariile idioate ale colegilor noştri.
De ce am rămas prietenă cu fostul meu, deşi uneori îmi vine să-l strâng de gât? Nu ştiu. Presupun că vreau să-l fac gelos că alt tip mă are,şi nu el, deşi sunt o fată super.
"Şi modestă, pe deasupra." ar spune Andreas.
Dar, totuşi, de ce aş fi modestă? Modestitatea, onestitatea şi generozitatea nu ajută niciodată la nimic.
Capitolul III
Acasa, am incercat pe cat posibil sa evit discutia despre intalnire. Dar n-am avut sanse de scapare.
-Asculta, Sonia, tu chiar vrei sa te faci de ras? Marina e mai credula, dar Albert nu e deloc convins ca noi suntem intr-adevar impreuna.
-Pai nu suntem.
-Nu asta conteaza. Daca n-ai de gand sa iei chestia asta in serios, iti promit ca ii voi spune eu insumi lui Albert ca totul a fost o minciuna.
Ok, daca isi gasise o amenintare care chiar sa ma ingrijoreze nu insemna ca ma lasam asa usor intimidata. Nici macar de un lungan de 1,85 cum e Andreas.
-Ce vrei mai mult de la mine? Sa stii ca, spre deosebire de tine, mi-e greu sa ma prefac indragostita de cel mai bun prieten. Tu esti ala care a facut cursuri de teatru de la patru ani.
-Ce vreau de la tine? Sa incerci sa te porti mai normal, asta vreau de la tine! De obicei nu ai probleme sa te iau in brate, sau alte chestii de genu'. Dar cand ne prefacem ca suntem impreuna esti groaznica. Ce naiba, ca prieten sunt ursulet pufos si ca iubit sunt porc spinos?
-Asa ceva...am murmurat eu.
-Daca nu te prefaci mai bine, a continuat el (nu ma ausise), pentru ca stiu ca poti de cand te-ai prefacut ca ai uitat de ziua mea si dupa aceea ai dat petrecerea aceea surpriza, sa stii ca nu o sa dau inapoi din a face ce am zis.
-Andreas...
-Nici un Andreas! Eu incerc sa te ajut. Daca tu imi dai drumul la mana cand esti pe cale sa cazi in prapastie sa stii ca nu ma voi abtine sa arunc si niste serpi veninosi pe fundul ei.
Andreas si metaforele lui de geniu. Asta patesti daca citesti tot ce-ti pica in mana, de la Hansel si Gretel la Kama Sutra. Geniu enervant. Atunci cand ma uit prin biblioteca igantica a tatalui meu, nu pot gasi - oricat as cauta - o carte pe care Andreas sa n-o fi citit-o. Geniu enervant si idiot. Asta a citit pana si cartile de japoneza ale lui verisoara-mea, Natascha - mda, ea e destul de nebuna ca sa invete limba imposibila numita "japoneza" - si le-a memorat la perfectie, cuvant dupa cuvant, fara probleme. Geniu enervant, idiot si nesuferit. Si nici macar nu e genul de tocilar - invata, dar pricepe si tot ce invata, si ma exaspereaza cand vorbeste cu Natascha in japoneza ca eu sa nu pricep si imi spune "Koneko". Geniu enervant, idiot, nesuferit si...totusi adorabil cand sta concentrat cu nasul in carti, fara sa tina cont de nimeni si de nimic din jurul lui.
Niciodata nu isi poarta ochelarii la scoala, ci numai acasa unde nu il vede nimeni, si mi-a si demonstrat de ce: am mers intr-o zi in parc, iar cand si-a pus ochelarii toate fetele care treceau pe langa noi isi intorceau capul dupa el. Si, intr-adevar - nu pot nega - arata extrem de sexy cu ochelarii pe nas, nu-l condamn ca nu vrea sa-i poarte afara.
-Of, bine, am spus, dar explica-mi si mie mai exact ce trebuie sa fac? Stii ca-s grea de cap.\
-Grea de cap nu esti, doar te prostesti. In primul rand sa nu mai fi atat de distanta...
-Se rezolva! l-am intrerupt eu, inconjurandu-i talia cu mainile si pupandu-l pe obraz, zambind - lucru pe care, oricum, il faceam de cand eram mici.
-...si, in al doilea rand, sa incerci sa eviti sa dai detalii despre "relatia" noastra pe care apoi sa nu le putem dovedi, a continuat el, ignorand reactia mea.
Ziua urmatoare, la scoala, am aflat ca, din fericire, Albert si Marina si-au tinut gurile in legatura cu identitatea iubitului meu. Au spus ca s-au simtit foarte bine cu noi si ne-au invitat dupa ore acasa la Marina. Desigur ca - la naiba cu Albert si cu ochii lui caprui de catelus plouat - nu am putut refuza.
Am dat un test la geografie. Asta-i partea buna cand ai un geniu ca prieten: sta cu tine in banca si te ajuta sa copiezi la teste. Cu siguranta luam amandoi 10+.
Acasa la Marina, ne-am asezat toti in cerc, turceste, pe covor.
-Hai sa jucam Adevar sau Provocare, a sugerat Albert. Eu primul.
-Bine, hai, a spus Marina.
Aveam un presentiment cum ca Albert avea ceva in minte...ceva care nu-mi va placea.
-Andreas, ce alegi? Adevar sau Provocare?
-Provocare, a raspuns Andreas.
-Sarut-o pe Sonia.
Eram sigura! Andreas m-a pupat pe obraz.
-Nu asa! Pe gura! a protestat Albert. Daca sunteti intradevar impreuna, sigur ati mai facut asta, n-ar trebui sa fie mare lucru.
Asa cum spusese Andreas, Albert era banuitor. Se parea ca trebuia sa ne sarutam ca sa ne creada. Eram sigura ca Andreas va renunta, asa ca m-am uitat la el, ingrijorata. El mi-a zambit, apoi si-a apropiat capul de al meu, lipindu-si buzele de ale mele.
Capitolul IV
Eu m-am uitat uimita la el, dar el mi-a zambit ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
-Asaaa...a spus Albert. Sonia, ce alegi, Adevar sau Provocare?
-Adevar, am spus.
-Ia spune-mi tu mie...Il iubesti cu adevarat pe Andreas?
Albert asta, stie ca nu pot minti cand aleg Adevar. Dar nici nu era nevoie.
-Da, am raspuns, zambindu-i lui Andreas.
Bine ca nu a intrebat daca il iubesc ca iubit, pentru ca atunci nu stiu ce as fi raspuns. Pentru ca, fiind cei mai buni prieteni de cand eram mici, normal ca il iubesc pe Andreas. Dar numai ca prieten.
-Hm, bineee...Acum Marina. Ce alegi, Adevar sau Provocare?
-Provocare, a raspuns Marina.
Lui Albert i-a aparut un zambet pervers pe chip.
-Imbraca-te cum imi place mie.
"Cum ii place lui Albert" inseamna mai mult dezbracata decat imbracata, cu cat mai multa piele la vedere. Bine macar ca -bleah!- nu a pus-o sa se imbrace in fata lui. Pervers idiot, cretin si nesimtit.
Marina a iesit din camera, iar peste cinci minute a venit sumar imbracata: a bustiera fara bretele, siclam, o fusta foarte scurta si mulata de aceeasi culoare si balerini roz-inchis. Mda, Marina avea unele haine foarte dragute. Dar in nici un caz potrivite cu ploaia torentiala care incepuse afara. Iar eu in locul ei as fi incercat o combinatie siclam-verde: bustiera pe care o avea pe ea, aceeasi fusta cu o curea verde adaugata, si cizme pana sub genunchi, siclam cu o pereche de sosete lungi, verzi, care sa iasa putin din cizme. Poate si o sapca verde pe cap, daca afara ar fi soare puternic de vara si 30C la umbra. Nu suport sa port fusta fara cizme sau macar un dres sau niste colanti, pentru ca nu ma mandresc cu picioarele mele de elefant.
-Perfect...a murmurat Albert, cu acelasi zambet pervers pe fata
Cu siguranta i-ar fi placut si mai mult daca Marina ar fi venit direct in costumul Evei...IDIOT!!!
-Bine, acum eu: Sonia, ce alegi, Adevar sau Provocare?
-Provocare, am zis de data asta, in timp ce Marina s-a ghemuit in bratele lui Albert.
-Ia sa vedem...Ce Provocare sa-ti dau eu tie?...Hmm...
Dupa cateva secunde de gandire profunda, a spus:
-Te provoc sa ii zici lui Albert ce crezi despre el.
-Nu e ca si cum nu mi-ar fi spus asta deja...a murmurat Albert.
Mda, cand mi-a dat papucii l-am facut in toate felurile care mi-au venit in minte la momentul respectiv, cu mintea incetosata de furie si confuzie.
-Nu conteaza, mai spune-i o data ca sa auzim si noi.
-Bine...Albert, cred ca esti un mare idiot si ca ai mult prea mult tupeu. Marina e o fata draguta, nu te merita. Mi-as dori sa te muti la o scoala de pe partea cealalta a Globului si sa nu te mai vad niciodata. Totusi...ai ceva care face toate fetela sa te creada irezistibil, nu stiu ce.
Si totul era adevarat. Albert nu a comentat.
-Marina, tu ce alegi, Adevar sau Provocare?
-Adevar.
-Ce iti place cel mai mult la Albert?
-E atent si romantic, a spus Marina, cu o privire de indragostita.
Bleah. Cred ca fata asta habar nu are ce inseamna "atent si romantic". Biata Marina, se vede ca e primul ei iubit.
Capitolul V
-Acum e randul tau, Albert. Ce alegi?
-Provocare.
-Hm, ia sa vedem...O Provocare pentru Albert...Te provoc sa ii spui Soniei de ce i-ai dat papucii.
Ha. Andreas stia ca eu voiam sa stiu asta de mult si ca nu crezusem in tampenia cu "nu ne potrivim".
-Daca tu tii in mod neaparat sa iti ranesc iubita, pe mine nu ma deranjeaza, a zis Albert, apoi adaugand, cu fata spre mine: ti-am dat papucii pentru ca nu faceai ce voiam eu. Cred ca stii la ce ma refer.
-Tampit pervers...am zis eu, printre dinti.
Cele doua cuvinte au sunat mai mult ca un marait. Nu ma asteptam ca Albert sa-mi fi dat papucii pentru asta. Nemernic impielitat dependent de...
-OK, gata, Sonia, a zis Andreas, pentru ca incepusem sa tremur de furie. Imi pare rau, sincer. Mai bine nu intrebam asta.
-Nu e vina ta, am spus, tot printre dinti.
-Vezi, ti-am spus ca o sa se infurie, a spus Albert, asezandu-si mana dreapta pe abdomenul Marinei, care, desigur, nu a protestat.
-Ma rog. Haide, Sonia, e randul tau, a zis Andreas.
-Bine...am spus, respirand adanc. Marina, ce alegi?
-Provocare.
-Te provoc sa te imbraci normal, am spus, ca sa il enervez pe Albert.
Si a mers. Cand Marina s-a ridicat de langa el, Albert a marait. Marina s-a intors peste cateva minute, purtand o bluza cu maneca lunga roz, niste jeansi albastru-deschis si aceiasi balerini si a revenit in bratele prea curioase si "dornice de explorare" ale lui Albert, care o tineau de talie, pe sub bluza.
Probabil ca, daca am mai fi facut anatomie in clasa a X-a, Marina nu s-ar fi dat inapoi din a fi obiectul de studiu al lui Albert.
-Albert, tu ce alegi? am marait eu.
-Provocare. Ia sa vad ce poti, a spus el, ranjind.
-Stai putin Albert, a spus Andreas, vreau sa vorbesc ceva cu Sonia.
Am iesit amandoi in vestibulul din fata camerei Marinei.
-Ce e? am intrebat, in soapta, ca sa nu ne auda cei din camera alaturata.
-Albert e tot banuitor.
-Cu ce am mai gresit de data asta?
-Cu nimic, stai linistita. Dar poate provocarea pe care mi-o dai mie o sa-l convinga.
-Care?
-Habar n-am...Cam ce l-ar provoca o tipa de a X-a pe iubitul ei?
-Hm...am o idee, dar n-o sa-ti placa.
-Ma descurc eu. Care?
-Vei vedea, am spus, misterioasa, apoi am intrat inapoi in dormitor.
